Mădălina Bereș și-a anunțat retragerea din activitate, chiar în ziua în care a primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași. Campioana olimpică Amalia Bereș și Patricia Cireș au primit și ele distincții din partea CJ

Mădălina Bereș și-a anunțat retragerea din activitate, chiar în ziua în care a primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași. Campioana olimpică Amalia Bereș și Patricia Cireș au primit și ele distincții din partea CJ
  • Publicat:

Moment emoționant pentru trei canotoare participante la Jocurile Olimpice de la Paris.

În prezența părinților, sportivele Amalia Bereș, campioană olimpică în Franța, Mădălina Bereș, medaliată cu bronz la Rio, în 2016, și Patricia Cireș, locul 7 la Paris, au fost distinse, marți, cu titlul de cetățean de onoare de către Consiliul Județean Iași, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Baza Nautică Dorobanț din Iași.

Mădălina Bereș și-a anunțat retragerea din activitate, chiar în ziua în care a primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași

Cele trei sportive au fost premiate de către conducerea Consiliului Județean Iași, președintele Costel Alexe și vicepreședintele Marius Dangă, iar la eveniment au fost prezenți părinții canotoarelor, antrenori și sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal Iași.

În cadrul evenimentului, Mădălina Bereș, 31 de ani, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, și-a anunțat retragerea din activitate. Decizie cumva previzibilă după ce a ratat în ultima clipă echipajul de 8+1 medaliat cu aur la Paris, o hotărâre nedreaptă pentru multipla medaliată mondială și europeană ieșeană.

Întrebată de viitorul său, Mădălina Bereș, sportivă cu o carieră impresionantă, bronz olimpic, trei titluri mondiale și zece europene, a anunțat că 2024 va fi ultimul an din cariera sa sportivă.

”Pentru mine e mai simplu, cred că mă voi retrage din activitate și o voi susține pe Amalia în continuare în tot ceea ce face. Voi lucra cu siguranță în MAI sau voi urma o carieră de antrenor. Mă bucur că Ama va continua și voi fi alături de ea. Bucuria pentru ea a fost enormă atunci când a câștigat titlul olimpic, nu te mai gândești la tine în acele momente. Nu mi-a fost nici mie ușor, dar bucuria de a fi alături de sora mea a fost mult mai mare. Mă retrag după 17 ani de activitate și sunt foarte mulțumită de ce am realizat în carieră, sunt mulțumită și de mine, pentru faptul că am reușit să mă mobilizez și să trec peste momente mai bune și mai puțin bune. Mulțumesc foarte mult Consiliului Județean pentru această distincție, mă bucur să văd că performanța sportivă este apreciată”, a declarat Mădălina Bereș, vădit emoționată.

”Încercăm să întoarcem măcar un pic din mândria pe care am simţit-o cu toţii în faţa rezultatelor remarcabile pe care Amalia, Mădălina şi Patricia le-au obţinut, nu doar anul acesta, ci în întreaga lor carieră, pentru că sportul nu înseamnă doar talent, ci şi foarte multă muncă şi eforturi de ani de zile. Sunt convins că exprim nu doar sentimentul meu, ci exprim un sentiment al întregului judeţ, al întregii ţări, al tuturor ieşenilor, al tuturor românilor. Performanţa voastră a unit o ţară întreagă. Nu pot decât să-mi doresc ca întreaga comunitate şi, în special, noi cei care trebuie să ne îngrijim de această comunitate, să reuşim ca, prin ceea ce decidem, să ne facem sportivii la fel de mândri de noi cum suntem noi de ei. Le mulţumesc şi îi felicit şi pe părinţi şi pe antrenorii care le-au descoperit talentul, le-au încurajat, susţinut şi au lucrat cu ele pentru a-şi atinge potenţialul”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe.

Canotoarele Amalia Bereș, Mădălina Bereș și Patricia Cireș au primit titlul de cetățean de onoare al județului Iași

Amalia Bereș (27 de ani, CS Dinamo București) a obținut titlul olimpic la Paris, cu barca de 8+1, iar sora sa Mădălina (31 de ani, CS Dinamo) a fost rezervă, dar are în palmares un bronz olimpic la Rio, în 2016, ambele fiind născute în comuna ieșeană Mogoșești Siret, în apropiere de Pașcani.

De cealaltă parte, Patricia Cireș, 22 de ani, este născută în comuna botoșăneană Manoleasa Prut și este legitimată la CSM Iași, fiind singura reprezentantă a unui club ieșean la Paris, unde a ocupat locul 7 cu echipajul de 4 vâsle, după ce a câștigat Finala B.

Palmares impresionant pentru Amalia și Mădălina Bereș. Cele două surori au împreună 5 titluri mondiale și 17 europene

Dincolo de cele două medalii olimpice, surorile Amalia și Mădălina Bereș au un palmares fabulos la cele mai importante competiții, Campionatele Mondiale și Europene.

Mădălina Bereș are 3 titluri mondiale cu barca de 8+1 (2017, 2022, 2023) și un argint mondial la 4 rame (2023), iar la Campionatele Europene are un bilanț impresionant: 10 medalii de aur (7 cu barca de 8+1 – 2017, 2018, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024, două la dublu rame – 2017, 2018 și unul la 4 rame – 2023), două medalii de argint la 4 rame (2019, 2024) și trei medalii de bronz: una la 8+1 (2015), una la dublu rame (2016) și una la 4 rame (2022). Mădălina are și un titlu mondial la tineret în 2013, în proba de dublu rame.

Mai mică cu patru ani decât Mădălina, Amalia Bereș are și ea un palmares pe care și l-ar dori orice mare sportiv al lumii: două titluri mondiale și 7 europene!

Amalia a cucerit aurul la Mondiale cu barca de 8+1 în anii 2022 și 2023, iar anul trecut a obținut argintul la 4 rame.

La Europene, Amalia Bereș a obținut 6 medalii de aur la 8+1 (2019, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024) și un titlu la 4 rame (2023), dar mai are un argint în acest an, la 4 rame și un bronz în 2022, tot la 4 rame. Sportiva născută în județul Iași are și o medalie de argint cucerită la Mondialele de Tineret din 2018, la 4 rame.

”Sunt foarte fericită să mă aflu aici, să primesc acest titlu, este o onoare pentru mine să reprezint Iașiul la competițiile importante. A fost un început de an greu, dar s-a terminat cu bine, am avut cea mai bună lună din cariera mea, am obținut recordul mondial pe care îl vânez de trei ani, am participat la Olimpiadă, visul meu de când am început canotajul. Un prim vis mi s-a împlinit, acum obiectivul meu este să devin campioană olimpică”, a declarat Patricia Cireș.

”Sunt onorată să primesc această disctincție și este o bucurie să văd că munca îți este apreciată”, a declarat, la rândul său, campioana olimpică, mondială și europeană Amalia Bereș.

Patricia Cireș, locul 7 la prima participare la Olimpiadă, campioană mondială și europeană de tineret Under 23

Născută în județul Botoșani, Patricia Cireș, 22 de ani, este legitimată la CSM Iași și a fost singura reprezentantă a unui club ieșean la Paris, unde a ocupat locul 7 cu echipajul de 4 vâsle, după ce a câștigat Finala B.

La scurt timp după ce a revenit de la Olimpiadă, prima din cariera sa, Patricia a obținut două rezultate de excepție la Campionatele Mondiale din Canada și Campionatele Europene din Turcia. Patricia a cucerit aurul mondial cu record mondial în Canada, iar la scurt timp a devenit campioană europeană de tineret Under 23 în Turcia, la Edirne. Atât la Mondiale, cât și la Europene, Patricia Cireș le-a avut alături în echipajul de 4 vâsle pe Mariana Dumitru, Manuela Lungu și Emanuela Ciotău.

Legitimată la CSM Iași (director Ciprian Ursu), canotoarea Patricia Cireș este pregătită de antrenorii Sorin Băhnărel, Ciprian Atomei și Simona Napa, primii doi făcând și ei parte din staff-ul tehnic al Federației Române de Canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cireș mai are în palmares un bronz la Mondialele de Juniori din Japonia (2019), un titlu european de junioare în 2020, un nou titlu european și un argint la Mondiale în 2022, precum și un titlu mondial de tineret anul trecut.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×